Coreflux 600 ULS

Denumire comercială

Coreflux 600 ULS/2mg, soluţie injectabilă

Arie terapeutică

Medicaţia sistemului cardiovascular. Produse antitrombotice, grupul heparinei.

Indicaţii terapeutice

Tratamentul afecţiunilor vasculare cu risc de tromboză.

Doze şi mod de administrare

Doza recomandată este de 600 ULS (o fiolă soluţie injectabilă Coreflux 600 ULS) pe zi, administrată intramuscular sau intravenos.

În general, este indicat să se inițieze tratamentul cu soluţia injectabilă Coreflux 600 ULS şi, după 15 – 20 zile de tratament, să se continue cu capsule moi Coreflux 250 ULS timp de 30 – 40 zile. Ciclul terapeutic complet se va repeta cel puţin de două ori pe an. Posologia şi frecvenţa administrării dozelor pot fi modificate la indicaţiile medicului.

Copii şi adolescenţi.

Pentru indicațiile terapeutice, tratamentul cu Coreflux la copii şi adolescenţi nu este relevant.

Nu a fost încă stabilită siguranţa şi eficacitatea administrării sulodexidei la copii cu vârsta sub 18 ani.

Status

Medicament care se eliberează pe bază de prescripţie medicală PRF.

Ambalaj

10 fiole