Bacteria E.Coli – Flora intestinala si infectiile

O parte dintre noi îşi amintesc lecţiile de la şcoală, când învăţam despre faptul că bacteria Escherichia coli (E. coli) se găseşte în mod normal în intestinul nostru.

Totuşi aţi auzit cu siguranţă, mai ales în ultima perioadă, de numeroase cazuri de infecţii urinare sau toxiinfecţii alimentare provocate de E. coli, uneori chiar fatale.

Cum poate E. coli să fie în acelaşi timp şi inofensivă, şi dăunătoare?

Motivul principal este faptul că există numeroase tipuri de E. coli, denumite tulpini. Diferenţele dintre ele sunt atât de mari încât unele dintre ele pot coexista cu microflora intestinală normală, iar altele pot fi periculoase dacă pătrund în organismul nostru sau doar dacă ajung în tractul urinar.
Un alt motiv, bine cunoscut şi confirmat ştiinţific, este faptul că o floră intestinală sănătoasă poate controla activitatea bacteriilor E. coli şi poate împiedica dezvoltarea şi răspândirea rapidă a tulpinilor patogene la nivel digestiv.

Tratamentele cu antibiotice distrug flora normală, care are un rol de proţectie şi barieră naturală. Este demonstrat ca microflora intestinală se reface în aproximativ 6 luni de zile. În lipsa utilizării unui adjuvant eficace pentru refacerea rapidă a florei, în timpul şi după tramentul cu antibiotice imunitatea este slăbită considerabil. Astfel, organismul devine sensibil la tulpini bacteriene cu o agresivitate scăzută.

Tulpinile de E. coli patogene la nivel intestinal provoacă în principal tulburări digestive serioase, dominate de episoade diareice. De exemplu, tulpina O157:H7 (EHEC) poate cauza diaree acută cu sânge şi afectarea rinichilor (sindrom hemolitic uremic). Cele mai afectate sunt persoanele cu imunitatea slăbită, copiii şi vârstnicii.

Aceste tulpini patogene de E. coli se transmit prin consumul de alimente contaminate cu materii fecale. Din acest motiv, se recomandă:
     · să ne spălăm foarte bine pe mâini înainte şi după ce pregătim mâncarea;
     · să gătim alimentele la temperaturi ridicate (peste 80˚C), mai ales pe cele de origine animală;
     · să menţinem igiena în bucătărie şi la toaletă;
     · să bem apă doar din surse sigure.

Infecţiile urinare sunt cele mai comune infecţii la nivel mondial în special la femei, iar în 90% din cazuri sunt provocate de E. coli. Aceste infecţii se manifestă prin dureri în zona abdominală şi lombară, urinări frecvente şi tulburi, usturimi la urinare şi chiar febră.

Bacteriile „vinovate” ajung din intestine (unde nu provoacă niciun simptom) spre vezica urinară prin urmele de fecale şi se fixează pe tractul urinar cu ajutorul unor formaţiuni numite fimbrii.
De aceea, igiena zonei intime este foarte importantă. În plus, este recomandabil să purtăm lenjerie lejeră din bumbac, să mergem la toaletă imediat ce simţim nevoia şi să bem cât mai multe lichide.

Aici poţi afla mai multe despre cum poţi împiedica aderarea bacteriilor E. coli la pereţii tractului urinar, păstrând confortul zonei intime în mod natural şi eficient.